Home » D:News » Torţionarul Ion Ficior, condamnat definitiv la 20 DE ANI ÎNCHISOARE pentru crimele de la Periprava

Torţionarul Ion Ficior, condamnat definitiv la 20 DE ANI ÎNCHISOARE pentru crimele de la Periprava

Publicat: 29.03.2017
Torţionarul Ion Ficior a fost condamnat astăzi de Curtea Supremă la 20 de ani cu executare în dosarul în care este acuzat de crime împotriva umanităţii. Decizia este definitivă.

Fostul comandant al lagărului comunist de la Periprava este acuzat că, în perioada în care a condus penitenciarul, aici au murit nu mai puţin de 103 deţinuţi. Procurorii ceruseră, iniţial, o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru Ion Ficior. 

 

Gândul, în parteneriat cu Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a prezentat, în premieră, în 2013, profilul complet lui Ion Ficior, al celui de al doilea torţionar comunist identificat de autorităţi, după Alexandru Vişinescu. Citeşte în articol mărturia exclusivă a actorului Mitică Popescu, care a fost unul dintre deţinuţii de la Periprava.

Potrivit anchetatorilor, din documentele studiate a reieşit faptul că în perioadă în care la conducerea Coloniei de la Periprava s-a aflat Ioan Ficior au decedat 103 deţinuţi, toţi făcând parte din colectivitatea contrarevoluţionarilor.

Întrebat la ultimul termen înainte de prima sentinţă dacă are vreo remuşcare, Ion Ficior, a răspuns atunci sec, zâmbind „Nu” şi că nu există morţi.

După ce procurorii au cerut 25 de ani de închisoare, Ion Ficior a spus în faţa  judecătorilor “în închisori nu curge lapte şi miere”, scuzându-se faţă de cei împotriva cărora s-au luat “măsuri mai aspre”.

“Vreau să mărturisesc în faţa dumneavoastră că în închisori nu curge lapte şi miere. Ele sunt supuse privaţiunilor. Nu e uşor să execuţi o pedeapsă cu regim special. Eu îmi cer scuze faţă de cei pentru care s-au luat măsuri mai aspre. Nu puteam depăşi însă regulamentele, nu puteam aduce eu mai multă hrană la Periprava. Nu îmi permiteam să maltratez oameni. Mi-e jenă că unii se uită la mine ca la un torţionar”, a declarat Ion Ficior în faţa judecătorilor. 

Vreau să mărturisesc în faţa dumneavoastră că în închisori nu curge lapte şi miere

La ultimul termen de judecată, înaintea sentinţei, magistraţii au audiat trei martori, foşti deţinuţi ai Penitenciarului Periprava.

Mirel Stănescu, unul dintre foştii deţinuţi ai Penitenciarului Periprava, a declarat în sala de judecată că în 1959 au fost duşi de la Gherla cinci sute deţinuţi.

Până şi militarii în termen care ne păzeau erau învăţaţi să ne urască

„De acolo ne-au dus la Tulcea şi de acolo la lagărul de la Periprava, în aprilie sau mai. Ne-au cazat într-o baracă din stuf. Ne-a spus Ion Ficior că partidul ne dă şansa să ne reabilităm prin muncă. Am făcut munci agricole – se tăia stuf, se cultiva porumb care trebuia curăţat. Trebuia să mergem în ritm foarte susţinut. Se muncea 12 ore, mâncarea era foarte proastă, foarte slabă. Mai mâncam şi porumb crud, deşi era interzis. Uneori am mâncat şi şerpi de apă. Hrana era zeamă de arpacaş, uneori cartofi, uneori câteva boabe de fasole. Dimineaţa primeam o apă colorată. Beam apă din Dunăre, ne-am şi îmbolnăvit de dizenterie. Au fost mari umilinţe: dacă rămânea un fir netăiat de stuf pe rândul tău, te pedepseau. Am fost lovit cu un baston în spate şi apoi m-au obligat să îl rup cu dinţii. Cât am stat acolo nu am făcut niciodată baie. Toate s-au întâmplat sub conducerea lui Ion Ficior. Pe mine m-a marcat umilinţa trăită acolo : că nu ne puteam spăla, WC era în aer liber, bătăile. Până şi militarii în termen care ne păzeau erau învăţaţi să ne urască”, a povestit acesta în faţa magistraţilor. 

Citeşte continuarea în Gândul!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini bani
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini bani
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din lume
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din lume
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume